Asociația Bronx People, CUI 39102367
Str. Miron Costin, nr. 3, sc. A, ap. 19, Bacău, jud. Bacău
Conturi:
 RO87CARP004001243861RO02 (RON - Patria Bank)

RO44CARP004001243861EU02 (EURO - Patria Bank)
RO40RNCB0531166083430001 (RON - BCR)

M-am născut aici, în România, și multă vreme mi-am dorit să plec. Am fost crescută de bunici, care m-au învățat să-mi iubesc țara, trecutul și istoria, să cred în Dumnezeu și să mă rog, să-mi iubesc aproapele și, atunci când încep ceva, să nu mă las înfrântă de nimic și să lupt. Dar lumea nu era așa. Contactul cu societatea mi s-a părut brutal și rece. Iluzia copilăriei s-a spulberat. M-a dezamăgit tot... Lipsa de moralitate, de integritate, de onestitate cu care se confruntă societatea de astăzi, oamenii și destinele irosite printre străini, pentru că acasă le oferă o frântură de viață, etichetele puse copiilor și tinerilor crescuți din nimic prin orfelinate și străzi, străzi murdare, clădiri dărâmate, vestigii culturale surpate în ochii goi ai trecătorilor grăbiți, patrimonii pierdute, pământuri goale... Realitatea m-a dezamăgit, pentru că aveam așteptări mai mari de la ea... Nu să îngroape de vii visuri...

Pe Daniel Zodian l-am cunoscut într-un început de decembrie, în 2018. Renunțasem la facultate. Nu pentru că mi se părea greu, ci pentru că mi se părea inutil. Lipsea emoția și pasiunea din ceea ce făceam. Nu voiam să devin un robot apt pentru a fi integrat într-un sistem rece și imobil. Căutam trăire, sinceritate și ideal, cădură și umanitate, nu o închisoare sub cer.

Când l-am văzut prima oară, m-a lovit o privire caldă, primitoare, un suflet deschis și curios, o privire de ,,Hai acasă!”, un acasă construit împreună cu copiii de la Bronx Sport Club într-un fost punct termic, despre care nimeni nu credea că va deveni loc de antrenamente pentru sportivi medaliați la competiții naționale și internaționale de judo și powerlifting, o școală atipică, relaxată și practică, un loc în care, din 2015, Daniel pregătește tot felul de programe pentru comunitate: “ShoeBox”, campanie prin care Moș Crăciun ajunge, din 2009, cu dulciuri la copii din sate sărace și din orfelinate din tot județul Bacău, ,,Coșulețul de Paște”, prin care copii și familii vulnerabile se bucură de alimente înainte de sărbătorile de Paște, ,,Un mărțișor cald”, o masă pentru cei care, trecând prin evenimente grele, au rămas pe străzi, cu mâna întinsă pentru a trăi...

Adusesem câteva jucării pentru “ShoeBox”. Așa am descoperit BronxPeople, ONG-ul fondat de Daniel... Voiam să aduc un zâmbet pe chipul unui copil înainte de Crăciun, știam că erau suflete care nu știau ce înseamnă un cadou. Mi-a spus că bucuria copilului va fi mai mare dacă eu însăși îi voi da cadoul, pentru că purta o parte din mine, iar dacă îi voi povesti cum am ales jucăriile și de ce am venit la el, copilul va râde cu mine și va duce momentul acela mai departe. Copiii învață din exemple și răsplătesc întotdeauna bunătatea și frumosul care li se dezvăluie.

Atunci am aflat că Daniel este antrenor de judo din 2009, când, după ce i s-a predat o sală de sport în satul Nicolae Bălcescu, nu a mai părăsit la această cale. Își găsise cemarea. Copii proveniți din familii sărace veneau să se antreneze într-o sală lipsită de încălzire și, deși erau talentați la judo și voiau să se ridice prin muncă și pasiune, nu aveau cu ce. Nu investea nimeni în ei. Un copac nu crește fără apă. Pentru a-i ajuta pe copii să-și continue școala și să-și creeze un viitor în sport, i-a luat la el acasă, alături de familia sa. Într-un apartament micuț, camerele erau mereu pline de viață și visuri, de destine care voiau să demonstreze că se pot ridica și fi un exemplu, că pot deveni campioni.

De mai bine de 12 ani, Daniel continuă să crească destine și oameni cărora nimeni nu le oferă o șansă. Crede în toți și împarte tot. Antrenând copii din mediul rural, le-a oferit acestora o alternativă de integrare socio-profesională și i-a încurajat să nu uite de unde au plecat, ci să încerce să întoarcă ceea ce au primit, investind, la rândul lor, în oameni. Așa se crește o comunitate puternică. În 2010, a construit un centru sportiv în Trebeș, o sală de judo care a devenit și casă pentru 8 copii.

Când a reușit să obțină o sală de judo în Bacău, a investit în reabilitarea ei, pentru a o face un loc cald și primitor pentru sportivi, după care a fost dat afară. Munca și rezultatele la campionatele naționale și internaționale de judo și powerlifting, renumele pe care l-a adus țării (o medalie de argint și două medalii de bronz la Campionatele Europene de Powerlifting din 2012, 2017, 2018, locul IV la Campionatul Mondial de Powerlifting, Oroshaza – Ungaria, septembrie 2014,  locul II la Campionatele Modiale de Powerlifting, Malaga – Spania, aprile 2016 etc..) n-au mai contat. Credeau că puteau să-l oprească? Tragedia a lovit copiii pentru care suportul financiar promis din bugetul public n-a venit niciodată. Din păcate, fără fonduri, sportul de performanță nu poate supraviețui. Un sportiv de talie mondială nu se crește cu promisiuni. Se dezvoltă prin acțiuni concrete, prin care Daniel s-a străduit din răsputeri să poată face sportul de performanță o șansă reală pentru copiii defavorizați, atrăgând lângă el sponsori și oameni cu suflet, împărțindu-și casa, familia, viața cu copii în care a crezut, cărora le-a fost părinte, prieten și antrenor. Un exemplu concret sunt 8 sportive care au făcut parte din Lotul Național de Judo, în perioada 2013 – 2019, fete provenind din sate îndepărtate de Bacău, din familii destrămate, din centre de plasament. Când finanțarea promisă nu a venit, o parte s-au retras. Judo a devenit o amintire, o șansă, dar nu o realitate. S-au retras. Pentru destinele pierdute, cine răspunde? Cine plătește pentru visurile lor moarte?

Dacă ar fi fost altcineva în locul lui, cu siguranță ar fi renunțat. Cine să mai clădească viață peste un morman de visuri moarte, de copii dezamăgiți, de eșecuri? Știa, însă, că alte sute de copii aveau nevoie de el. Iar eșecul era și el important pentru ca tinerii sportivi pe care i-a crescut să devină oameni puternici. Peste ani, ceea ce i-a învățat el a ieșit la suprafață. Foști sportivi de-ai lui sunt astăzi profesori de educație fizică, antrenori și instructori sportivi, deși nimeni nu a crezut în ei. Mărioara, de exemplu, provine din sistemul de plasament, de unde a plecat cu eticheta de ,,copil cu retard”, dar, astăzi, Mărioara este antrenor de judo, pregătindu-se pentru admiterea la Facultatea de Educație Fizică și Sport.  

În 2015, Bronx Sport Club și-a găsit un nou sediu, care a devenit acasă pentru familia Bronx. În 2018, Daniel a înființat și Asociația BronxPeople, cu sediul în aceeași sală caldă și primitoare, pentru a delimita inițiativele sociale ale clubului de partea sportivă. Aici, am cunoscut ce înseamnă să faci lucruri cu oameni pentru oameni și o parte din tine să trăiască în comunitate, care se schimbă și se modelează după noi. Aici era acasă de la început, în România, pe care am simțit și am crezut că oamenii ca Daniel o pot schimba. Oamenii ca mine, ca tine, ca tinerii și copiii pe care el i-a crescut și antrenat, noi toți putem fi schimbarea, prin lucrurile mărunte pe care le facem pentru comunitate și prin oamenii pe care ni-i atragem alături. Totul e ca un joc de domino. E de ajuns o mișcare, în cazul lui, un vis, și totul se transformă...

Din 2018, Asociația Bronx People continuă campaniile de Paște și de Crăciun ale clubului sportiv. Toată activitatea încearcă să unească oameni, care să caute și să arate frumosul din jur, arta de a trăi simplu și sincer, dar deplin, asumat și constructiv. Daniel construiește orice din orice. Nu pare să accepte imposibilul. Astfel, am reușit să organizăm atât proiecte care să scoată în evidență cultura și tradițiile neamului, cât și valorile și principiile OMULUI: ,,Se poate și aici” (târg de produse locale, prin care s-a realizat identificarea și promovarea tinerilor antreprenori locali), ,,Festivalul Cozonacului”, ,,Ziua Iei”, sărbători ce concentrează motive de bază ale identității noastre naționale, ,,Speranță pentru viață! Donează sânge!” (campanie prin care am încurajat oamenii să-și înfrângă temerile și să salveze o viață), ,,Gătim pentru oamenii străzii” (campanie inițiată cumva din pasiunea lui Daniel pentru bucătărie, prin care vrea să le ofere și oamenilor fără adăpost șansa de a se bucura de o masă pregătită cu dragoste și grijă de două mâini pricepute), tabere și after-school-uri pentru copii etc..

În 2018, o nouă serie de copii din mediul instituționalizat au pășit pragul Bronx Powerlifting Club. Mici, temători, unii dintre ei nu vorbeau, nu aveau curaj deloc, le era frică să sclipească. În 2019, Daniel i-a luat pe toți acasă, la Centrul Familial Maria Bronx. Avea o casă goală, ridicată în mai bine de 10 ani din puținul timp avut pentru el. După ce și-a închis firma de constucții, resursele s-au diminuat, dar, într-un an de zile, s-a mobilizat pentru copiii care aveau nevoie de o familie și a finalizat construcția. Inițial 12, acum 19 suflete locuiesc la Centrul Familial Maria Bronx. A devenit acasă și pentru mine. În fiecare zi, rămân fascinată de viața, culoarea, visurile, zâmbetele care se nasc aici, între pereții centrului. E diferit, iar timpul pare că se scurge altfel aici. Pare că nu mai ajunge.

De când s-au mutat aici, copiii s-au transformat radical. Copii orfani, copii părăsiți, copii etichetați cândva cu probleme învață acum singuri și iau note mari, pictează și participă la concursuri, gătesc cu aceiași pasiune și dragoste care arde în privirea lui Daniel, frâmântă și plămădesc aluat de pâine cu răbdare și îndemânare, după care îl lasă la copt și scot o pâine cu care te uimesc mereu, grădinăresc, cântă, se joacă, trăiesc, învață, greșesc, dar nu se opresc. E o copilărie de care puțini au parte. Așa se cresc oameni pentru viitor, cu încredere, răbdare, bucurie pe chip și în glas, timp și suflet. Așa se colorează lumea, cu zâmbete de copii fericiți, copii în care avem încredere, copii în care investim resurse. Copii sunt sportivi de performanță, obținând numeroase premii la competiții naționale și internaținale de judo și powerlifitng, prin care demonstrează că sportul este un factor esențial în integrarea socială, în autodisciplină, în dezvoltarea motivației și a încrederii în forțele proprii.

Piedicile n-au încetat să vină. La începutul lui 2020, finanțarea de la stat a centrului a fost oprită aproape integral. Dar nu ne-am dat bătuți. Daniel nu renunță așa ușor și eram sigură că nu mai putea să piardă încă o tură de copii, care au muncit pentru a-și înfrânge temerile și limitările aduse de mediul rece și instabil în care au crescut, sportivi cu potențial, din cauza unui sistem nedrept. Ne-am înconjurat de oameni și am crescut odată cu ei, odată cu copiii, care au devenit un real sprijin pentru noi, iar povestea vie pe care el, un visător neobosit, plin de energie, pasiune și optimsim, o crește și o răspândește în fiecare zi nu avea cum să treacă nebăgată în seamă.

Recent, primele lui volume de poezie au fost publicate la Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila. Cărțile îl arată pe el, sincer, dezgolit, ,,un simplu om”, și toate experiențele prin care a trecut și din care a învățat. Dacă e ceva ce te copleșește de la prima pagină e omenescul din versuri. Nu sunt cuvinte sofisticate, ci simple și pătrunzătoare. Cuvinte pentru tot omul, pentru că experiențele noatre definitorii sunt aceleași, indiferent de cum le ambalăm, de cum le numim: nașterea, iubirea, credința, deznădejdea, eșecul, ridicarea, începutul și sfârșitul, gloria și mizeria, bogăția și sărăcia, familia, singurătatea, regăsirea, pierderea, moartea. Pe lângă cuvinte, forma se împletește cu culoarea, iar schițele realizate de el, un artist atât de discret și elegant, dar și de copiii cărora le-a fost părinte, prieten și antrenor, transformă cele două volume într-un joc de idei.

Volumele vor fi utilizate pentru a strânge fonduri pentru un nou proiect, pe care Daniel dorește să-l aducă la viață pentru copiii și tinerii din comunitate, o comunitate unită, clădită pe valori solide, cum sunt istoria și tradiția care ne curg prin vene și ne modelează sufletele, credința în sfânt și în om, curajul, pasiunea, bucuria, copilăria, nevinovăția și culoarea. ,,Satul meșteșugăresc al copiilor” va fi un așezământ care va cuprinde ateliere de artă tradițională pentru copii, o casă pentru 8 copii fără posibilități și pentru 4 mame, care nu au niciun sprijin, dar vor să ducă o viață demnă și să aibă grijă de copiii lor, un paraclis cu sală de mese, loc de rugăciune, de întâlnire, de bucurie și de povestit.

Visurile și poveștile nu se termină aici. Daniel e o poveste vie și îi învață pe oameni să scrie povești. Ne învață pe toți să credem în noi și în frumosul pe care, cu mâinile goale, cu sufletul deschis, cu o bucurie candidă de copil în privire, îl putem crea. Ne învață se ne bucurăm de orice, fie acel orice viață sau moarte, câștig sau pierdere. Daniel are darul de a uni oameni... și cred că de asta are nevoie societatea în care trăim, de oameni uniți, de creatori.

Povestea Bronx se transformă într-o lecție pentru mulți. E o artă să crești un OM, consumă timp și suflet, dar OAMENII sunt cei care fac ca visurile să trăiască, să crească, să devină viață și culoare. OAMENII fac ca lucrurile să conteze... iar modul în care Daniel tratează oamenii m-a impresionat. E bucuros să cunoască și să încurjeze oamenii... orice ar fi sau ar face... De-a lungul timpului, a ridicat oameni și face asta în continuare... neobosit, plin de viață, mereu plin de idei, nonconformist, liber, simplu...

De la el, am învățat să ascult... E plin de povești în jurul nostru... Iar poveștile dau culoare și savoare vieții... Și, în sfârșit, nu mi-am mai dorit să plec, ci să rămân... aici, unde unde mi-am găsit locul, aici unde poate fi locul tutror celor pe care-i învățăm să creadă, să iubească, să construiască... Căci ăsta e darul nostru, al oamenilor, să iubim și să construim...

 

09 aprilie 2022

Daniel Zodian, un simplu OM...